PIATRĂ DE TEMELIE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN ORAŞUL JIBOU „Atâta timp cât nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfârsit” (Franz Kafka)
ETwinning - Lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, începând din 2014.
Școala noastră a derulat un prim astfel de proiect în anul școlar 2017/2018 - Christmas Greeting Cards Exchange
Proiectul a fost menit să unească mai multe țări ale Uniunii Europene într-un schimb de felicitări de Crăciun. Felicitările au fost făcute de elevi și trebuia să conțină o urare în limba engleză și o alta în limba nativă a celor care le realizau.
Au participat școli din Danemarca, Turcia, Grecia, Franța, Italia, Spania și România.






